Operatorul român de distribuție a gazelor naturale Delgaz Grid, parte a grupului german de utilități E.ON, începe luna aceasta teste de verificare a funcționării instalațiilor și aparatelor de profil existente cu amestec de gaze naturale (80%) și hidrogen (20%) și la clienții casnici din localitatea Gornești, județul Mureș.
Operatorul român de distribuție a gazelor naturale Delgaz Grid, parte a grupului german E.ON, a început testarea funcționării aparatelor de utilizare a gazelor naturale și a rețelei de distribuție cu amestec de 80% gaze naturale și 20% hidrogen, aceasta fiind prima etapă a proiectului pilot 20HyGrid, lansat în premieră în România.
Operatorul român de distribuție a gazelor naturale Delgaz Grid, parte a grupului german E.ON, a anunțat că o echipă de specialiști ai companiei, aflată la un program de instruire în Germania, a testat cu succes funcționarea unui arzător de sobă de teracotă românească cu un amestec de gaz și hidrogen.
Proiectul se va desfășura în perioada noiembrie 2022 - octombrie 2024 și urmărește să analizeze și să demonstreze că, din punct de vedere tehnic, este posibilă și sigură adăugarea de hidrogen, în proporție de 20% din volum, în rețelele de distribuție și instalațiile de utilizare a gazelor naturale existente în România.